Administrația universităților are acum șansa de a accelera procesul de digitalizare a instituției printr-o aplicație dedicată, Pri-desk, ce poate fi denumită  „Aplicația Campusului Studențesc”. Aceasta poate fi folosită atât pentru informări trimise către studenți, cât și pentru transmiterea de către studenți a anumitor situații, incidente, sugestii în legătură cu activitățile cămine-cantine, campus, etc.

În ce context puteți folosi Pri-desk?

  • în relația cu angajații
  • în relația cu furnizorii
  • în relația cu studenții
  • comunicare internă eficientă, omnidirecțională
  • raportare rapidă și eficientă 
  • blogul universității

În relația cu angajații

Administrarea unui campus universitar necesită un efort semnificativ și implică extrem de multe componente. Multiple clădiri, cu destinații diferite, angajați proprii și furnizori de servicii. Prin Pri-desk poate fi configurată organigrama, nivelul de acces pentru fiecare utilizator și ce tipuri de aprobări sunt necesare pentru anumite activități. Din platformă, cu ajutorul raportării se poate foarte ușor observa cine ce sarcini are în derulare, dacă există întârzieri ori resurse neutilizate. Astfel veți putea folosi într-un mod mult mai eficient echipele pe care le aveți în subordine, asigurând totodată o bună trasabilitate a tuturor sarcinilor de serviciu.

În relația cu studenții

Pri-desk poate fi folosită și ca o platformă prin intermediul căreia pot fi consultați studenții cu privire la diverse teme de interes prin utilizarea chestionarelor. Acestea pot fi cu ușurință configurate în funcție de tema aleasă și în funcție de caz. Studenții pot fi informați și prin intermediul introducerii funcționalităților de tip blog, cu expunerea informațiilor pe o pagină publică.

Tot prin intermediul aplicației studenții pot semnala anumite situații din campus. Persoanele responsabile cu rezolvarea acestor situații vor fi automat notificate, astfel că rezolvarea și urmărirea sesizărilor poate fi făcută mult mai ușor. 

Având componenta de raportare, din panoul de control al Pri-desk se poate vedea dacă anumite situații apar cu precădere într-un anumit loc sau într-o anumită perioadă, astfel că pot fi determinate cu mai multă ușurință unele probleme recurente, dar și motivul pentru care acestea apar.

Pri-desk poate fi folosit și de către cadrele didactice pentru a facilita comunicarea cu studenții, indiferent că e vorba de studii post-universitare, învățământ la distanță sau doar îmbunatățirea anumitor procese legate de învățământul online.