Pri-desk este o soluție informatică extrem de versatilă care permite adaptarea la orice domeniu de activitate și chiar personalizarea cu identitatea proprie.  Indiferent de specific sau de natura domeniului de activitate, Pri-desk răspunde nevoilor oricui.

Companii

Orice companie, indiferent de dimensiune sau specificul activităților derulate, poate eficientiza procesele prin folosirea Pri-desk. Cu cât e  mai mare echipa si mai complexe proiectele, cu atât devine mai utilă și necesară folosirea unei astfel de aplicații. Necesitatea devine și mai acută atunci când există mai multe puncte de lucru ori membrii echipei lucrează de acasă sau călătoresc foarte mult în interes de serviciu.

În ceea ce privește relația cu clienții și/sau furnizorii va deveni una mult mai apropiată și mai transparentă, ceea ce pe termen lung va contribui la consolidarea parteneriatelor strategice. Soluția se pretează cu succes companiilor din diverse domenii de activitate, exemplificăm în acest sens câteva domenii:

Instituții publice

Orice instituție publică dorește să fie bine văzută de către beneficiarii serviciilor sale, iar în era tehnologiei și a telefoanelor inteligente soluția informatică Pri-desk ajută la optimizarea resurselor, o mai bună comunicare și o mult mai mare transparență a aparatului administrativ.